fabric-jurnal-flora

[RO]

1984

1 ianuarie

Dragă Jurnal Nou,

Scriu pentru c-am intrat în anul din cartea mea preferată. 1984 a lui Orwell. Și mă simt exact ca personajul unei cărți. Anul ăsta fac 16 ani și mi-am dat seama că n-am avut până acum nici măcar o singură zi de libertate. Vreau să fac multe anul ăsta. Să ajung campioană pe țară la înot. Și să am un prieten. Sau chiar mai mulți. Acum e greu că sunt doar eu cu Iren și trebuie să am grijă de ea. Dar în sfârșit cred că m-am obișnuit. Îmi e dor de mami și tati și știu că și ei îi e. Dar o să ne descurcăm. Anul ăsta va fi anul meu!

24 februarie

Azi n-am putut să-l văd deloc pe H. Ne-au încolonat la serbare și a trebuit să recităm poezii patriotice pe două voci, în română. Băieții pe o parte fetele pe alta. H. chiulea. Și mi-a părut rău că n-am chiulit și eu, să mergem în Parcul Poporului. Trebuie să ne prefacem cu toții că suntem fericiți în cușca asta. Atâta timp cât ne prefacem cu toții, tovarășa e mulțumită. Pentru că toți ceilalți tovarăși sunt mulțumiți. Suntem cu toții niște sclavi prefăcuți. La un moment dat mi-am cerut voie la baie. M-am dus în clasă și-am scris Libertate pe tablă. O să fie sigur inspecție. Sau tovarășa o să șteargă repede încurcată și n-o să zică nimic. În ambele cazuri o să râd și-o să glumesc. Ce prostie, libertate. H. e liber că chiulește. Dar nici măcar el n-o știe. 

28 martie

M-am calificat pe țară la înot. Merg la campionat. Iren e atât de bucuroasă, parcă mai bucuroasă ca mine. Finala e la București, n-am fost niciodată. Dar am auzit că e mult mai frig și mai urât ca aici. Cozile sunt mult mai mari. Și bine, tot ce-am mai văzut prin filme. Înotul e libertatea mea. Mi se motivează absențele, toată lumea se poartă altfel cu mine. Atâta timp cât câștig, e bine. Ne prefacem că suntem campioni cu toții. Am noi prietene care se tot agață de mine. Sigur mai ciripesc și pe la ăia de care știu că toarnă. Îi sucesc, în învârt, să creadă că-s eu mai sărită din fire. Așa te lasă-n pace. Nu-i bai. Înotul e drumul spre libertate. Într-o zi o să-l folosesc ca să trec o apă foarte mare. Tot încerc s-o învăț pe Iren să înoate și ea. Dar îi e groază de apă. Până n-o învăț, nu plec nicăieri. 

6 iunie
Aseară am fost la un chef, la sportivi. S-a dansat mult într-un beci la T. acasă. Am băut un pic și m-am amețit. H. a vrut să mă conducă acasă dar nu mai am încredere în el. Am tot auzit zvonuri că ciripește și el. Și a devenit atât de plictisitor. Când mă atinge, nu simt nimic. Am plecat singură pe Begheu. La un moment dat am văzut o babă care ieșise dintr-o curte. Când a dat ochii cu mine, am avut un fior ciudat. Am stat un pic și ne-am uitat una la alta. Măicuță, tu ești însemnată… Vorbea în română. Mi-a luat mâna dreaptă și s-a uitat lung la palma mea. Trăiește cât ai timp. Ți se întrerupe linia aici. Nu cred în ciudățenii din astea dar m-am speriat. Mi-e frică c-o să mor înecată. Mereu mi-a fost. Nimeni nu știe asta, în afară de tine, Jurnalule din anul lui Orwell.

7 iulie 

Azi e ziua mea și voi fi singură. Iren e în tabără cu clasa ei. H. și P. sunt plecați și ei. Nu am chef de fete. Și nu cred că am nici chef de mine. Am mai desenat. Dar nu-mi place că toate liniile sunt întrerupte. Exact cum mi-a zis baba aia. Și sforile din bazin sunt tot ca niște linii. Și noi ne întrecem care să ajungă mai repede la linia de final. Ce prostie. Unde ajungem? Nicăieri. Tot într-o cușcă alegăm. Nu cred că am încredere în nimeni. În afară de Iren și domnul Toth. Și Iren tot nu vrea să-noate. 

19 septembrie

Am câștigat. Am câștigat și nu simt nimic. Nu prea mi-a plăcut la București dar nici n-am avut timp să văd multe. Sunt foarte multe lucrări, se dărâmă peste tot. Dar am fost cu metroul. M-am împrietenit cu un om foarte mișto, o să-i zic A. Sunt foarte exotică și specială pentru el, mi-a zis. Bine, el e de-acolo. Eu de-aici. Mi-a zis ceva la care o să mă gândesc. Să ne întrecem amândoi în Dunăre, pe unde poți scăpa. Mi-a zis că dacă am ajunge amândoi la Olimpiadă, ar fi poate o șansă. Da, șansa să fim păziți de toată Securitatea. Mai bine Dunărea. Dar eu fără Iren nu merg nicăieri.

25 noiembrie
Sunt udă toată, dârdâi de frig și îmi vine să urlu de tristețe. Am avut șansa azi să… plec. Să înot. A. s-a dus. E acolo. L-am pierdut. Și eu… N-am putut. Iren n-a rezistat. Era să se înece. A trebuit s-o duc acasă. Am avut un mare noroc că nu ne-a oprit nimeni. Era o zi perfectă. Frig, nori, plictiseală și liniște. În zilele astea te poți scurge… Ar trebui să te ard, Jurnalule. O să se termine anul ăsta și tot 1984 o să rămână. 

[DE]

TAGEBUCH LYZEUM FLORA

1984

1 Januar

Liebes neues Tagebuch,

Ich schreibe, weil wir nun das Jahr aus meinem Lieblingsbuch haben. 1984 von Orwell. Und ich fühle mich genau wie eine Figur aus einem Buch. Dieses Jahr werde ich 16 und ich habe festgestellt, dass ich bis jetzt keinen einzigen Tag Freiheit erlebt habe. Ich habe vieles vor in diesem Jahr. Ich will Siegerin der nationalen Schwimmmeisterschaft werden. Und einen Freund haben. Oder sogar mehrere. Es ist jetzt schwer, weil ich allein mit Iren bin und ich muss auf sie aufpassen. Ich vermisse Mami und Papi und ich weiß, sie vermisst sie auch. Aber wir kriegen das schon hin. Das wird mein Jahr sein!

  1. Februar

Heute konnte ich H. überhaupt nicht sehen. Wir mussten bei dem Fest in eine Reihe stehen und patriotische Gedichte auf zwei Stimmen aufsagen, auf Rumänisch. Jungs auf der einen Seite, die Mädels auf der anderen Seite. H. hat geschwänzt. Und mir hat es leidgetan, dass ich nicht auch geschwänzt habe, dann hätten wir in den Volkspark gehen können. Wir müssen alle so tun als wären wir glücklich in diesem Käfig. Solange wir alle so tun, ist die Genossin glücklich. Weil alle anderen Genossen glücklich sind. Wir sind alle eine Bande falscher Sklaven. Dann habe ich, um Erlaubnis auf die Toilette zu gehen, gebeten. Ich bin in die Klasse gegangen und habe Freiheit auf die Tafel geschrieben. Es wird sicher eine Inspektion geben. Oder die Genossin wird verwirrt alles rasch abwischen und nichts sagen. Ich werde auf jeden Fall lachen und Witze reißen. So ein Blödsinn, Freiheit. H. ist frei weil er schwänzt. Aber nicht einmal er weiß es.

  1. März

Ich habe mich für die nationale Schwimmmeisterschaft qualifiziert. Ich gehe zur Meisterschaft. Iren ist so glücklich, scheinbar glücklicher als ich. Das Endspiel ist in Bukarest, da war ich noch nie. Es soll aber viel kälter und hässlicher sein als hier. Die Schlangen sind viel länger. Und, nun ja, alles was ich in Filmen so gesehen habe. Schwimmen ist meine Freiheit. Meine Fehlstunden werden entschuldigt, alle gehen anders mit mir um. Solange ich gewinne, ist alles gut. Wir tun alle nur so als ob wir Sieger sind. Zwei neue Freundinnen kleben praktisch immer an mir. Natürlich zwitschere ich schön bei denen, wo ich mir sicher bin, dass die spitzeln. Ich verdreh ihnen den Kopf damit sie denken, ich sei halt so, ein wenig verrückt. Dann lassen sie dich in Ruhe. Macht nichts. Schwimmen ist der Weg zur Freiheit. Irgendwann werde ich diesen Weg gehen und ein ganz großes Wasser querschwimmen. Ich versuche immer wieder der Iren das Schwimmen beizubringen. Aber ihr graut es vor dem Wasser. Bis ich ihr das nicht beibringe, geh ich nirgends hin.

  1. Juni

Gestern Abend war ich auf einer Fete, bei den Sportlern. Es wurde viel getanzt in einem Keller bei T. zuhause. Ich habe ein wenig getrunken und war dann ein bisschen benommen. H. wollte mich nachhause begleiten, aber ich vertraue ihm nicht mehr. Ich höre immer wieder, dass er auch spitzeln würde. Und er ist so langweilig geworden. Wenn er mich anfasst, spüre ich gar nichts. Ich bin allein der Bega entlang gegangen. Plötzlich habe ich eine Alte aus einem Hof rauskommen gesehen. Als sich unsere Blicke trafen, lief mir ein Schauder über den Rücken. Wir standen da und schauten uns eine Weile gegenseitig an. Mädel, du bist etwas Besonderes… Sie hat Rumänisch gesprochen. Sie hat meine rechte Hand genommen und hat lang meine Handfläche untersucht. Lebe, solange du noch Zeit hast. Die Linie endet hier. Ich glaube nicht an solche komischen Sachen, aber das hat mir Angst gemacht. Ich habe Angst zu ertrinken. Diese Angst hatte ich immer. Niemand weiß es, außer dir, Tagebuch aus dem Jahre Orwells.

  1. Juli

Heute ist mein Geburtstag. Iren ist mit ihrer Klasse im Ferienlager. H. und P. sind auch nicht da. Ich habe keine Lust auf Mädels. Ich glaube, ich habe auch keine Lust auf mich selbst. Ich habe noch etwas gezeichnet. Aber ich mag es nicht, weil alle Linien unterbrochen sind. Genau wie diese Alte es gesagt hat. Die Seile im Schwimmbecken sind auch wie Linien. Und wir kämpfen darum, wer als Erster die Ziellinie erreicht. So ein Schwachsinn. Wo kommen wir so hin? Nirgends. Wir laufen weiter in einem Käfig herum. Ich glaube ich vertraue niemandem. Außer Iren und Herrn Toth. Und Iren will immer noch nicht schwimmen.

  1. September

Ich habe gewonnen. Ich habe gewonnen und fühle nichts. Bukarest hat mir nicht wirklich gefallen, ich hatte aber auch nicht wirklich Zeit vieles zu besichtigen. Es gibt sehr viele Baustellen, es wird überall abgerissen. Aber ich bin mit der U-Bahn gefahren. Ich habe einen ganz tollen Menschen befreundet, ich werde ihn A. nennen. Er meint ich wäre sehr exotisch und besonders für ihn. Nun, ja, er ist dort. Ich bin hier. Er hat mir etwas gesagt, was mich zum Nachdenken gebracht hat. Wir sollten beide in der Donau, wo man ausbrechen kann, um die Wette schwimmen. Wenn wir es beide zur Olympiade schaffen würden, meinte er, dann gäbe es vielleicht eine Chance. Ja, die Chance von der ganzen Securitate überwacht zu werden. Dann lieber die Donau. Aber ohne Iren gehe ich nirgends hin.

  1. November

Ich bin komplett nass, zittere vor Kälte und könnte vor Trauer schreien. Ich hatte heute die Chance zu… gehen. Zu schwimmen. A. ist geschwommen. Er ist dort. Ich habe ihn verloren. Und ich… Ich konnte nicht. Iren konnte nicht durchhalten. Sie ist fast ertrunken. Ich musste sie nachhause bringen. Wir hatten großes Glück, dass uns niemand angehalten hat. Es war ein perfekter Tag. Kalt, bewölkt, Langeweile und Ruhe. An solchen Tagen kann man sich einfach tragen lassen… Ich müsste dich verbrennen, Tagebuch. Dieses Jahr wird zu Ende gehen, aber es wird weiterhin 1984 ble

[EN]

DIARY LYCEUM FLORA

1984

January 1st

dear new diary,

I am writing because we now have the year from my favorite book. 1984 by Orwell. And I feel exactly like a character out of a book. I’m turning 16 this year and I’ve realized that I haven’t had a single day of freedom until now. I have a lot planned for this year. I want to be the champion of the national swimming championship. And have a boyfriend. Or even several. It’s hard now because I’m alone with Irish people and I have to take care of them. I miss mommy and daddy and I know she misses them too. But we’ll manage. This will be my year!

February

Today I couldn’t see H. at all. At the festival we had to stand in a line and recite patriotic poems in two voices, in Romanian. Boys on one side, girls on the other. H. skipped. And I was sorry that I didn’t play hooky too, then we could have gone to the Volkspark. We all have to pretend we’re happy in this cage. As long as we all do this, the comrade is happy. Because all other comrades are happy. We’re all a bunch of fake slaves. Then I asked permission to go to the toilet. I went to class and wrote freedom on the blackboard. There will be an inspection for sure. Or the confused comrade will quickly wipe everything away and say nothing. I will definitely laugh and crack jokes. Such nonsense, freedom. H. is free because he plays hooky. But not even he knows.

March

I qualified for the national swimming championship. I’m going to the championship. Iren is so happy, seemingly happier than me. The final is in Bucharest, I’ve never been there. But it’s supposed to be much colder and uglier than here. The lines are much longer. And, well, everything I’ve seen in movies. Swimming is my freedom. My absences are excused, everyone treats me differently. As long as I win, everything is fine. We all just pretend to be winners. Two new girlfriends practically always stick to me. Of course I chirp when I’m sure they’re spying. I twist their heads so they think I’m just like that, a little crazy. Then they leave you alone. never mind Swimming is the way to freedom. At some point I will go this way and swim across a very large body of water. I keep trying to teach the Irish how to swim. But you dread the water. I’m not going anywhere until I teach her that.

June

Last night I was at a party with the athletes. There was a lot of dancing in a basement at T.’s home. I had a little drink and then got a little groggy. H. wanted to accompany me home, but I no longer trust him. I keep hearing that he would also snitch. And he’s gotten so boring. When he touches me, I don’t feel anything. I walked along the Bega alone. Suddenly I saw an old woman coming out of a yard. When our eyes met, a shiver ran down my spine. We stood there and looked at each other for a while. Girl, you are special… She spoke Romanian. She took my right hand and examined my palm for a long time. Live while you still have time. The line ends here. I don’t believe in weird stuff like that, but it scared me. I’m afraid of drowning. I’ve always had this fear. No one knows but you, Orwell’s journal.

July

Today is my birthday. Iren is at summer camp with her class. H. and P. aren’t there either. I don’t like girls. I don’t think I feel like myself either. I drew something else. But I don’t like it because all the lines are broken. Just like that old woman said. The ropes in the pool are also like lines. And we’re fighting to see who gets to the finish line first. Such bullshit. Where are we going? Nowhere. We keep walking around in a cage. I don’t think I trust anyone. Except Irish and Mr Toth. And Iren still doesn’t want to swim.

September

I have won. I won and I don’t feel anything. I didn’t really like Bucharest, but I didn’t really have time to visit a lot either. There are a lot of construction sites, demolition everywhere. But I took the subway. I’ve made friends with a really great person, I’ll call him A. He thinks I’m very exotic and special for him. Well, yes, he is there. I am here. He said something to me that got me thinking. We should both swim a race in the Danube, where you can break out. If we both made it to the Olympics, he said, maybe there would be a chance. Yes, the chance of the