Subsemnata Farago Iren, născută în 1.11.1971, domiciliată în Strada Dacilor 3, ap. 3, Municipul Timișoara, Județul Timiș, depun mărturie în calitate de martor în cazul reținerii surorii mele, Farago Flora în data de 26.07.2002 în zona Badea Cârțan. Am alertat autoritățile atunci când am aflat că sora mea, care prezintă frecvente tulburări comportamentale și psihice, și-a răpit fetița și a încercat să fugă cu membrii unui clan țigăneasc, cunoscuți și drept Ai lu Păun, asociați ai lui Tiza. În momentul reținerii sora mea a devenit agresivă. Am reușit să-mi duc nepoata într-un loc ferit, lângă piață, unde i-am luat o înghețată și am calmat-o. Nu am asistat la arestare din această cauză. 

Prin prezenta declar că sora mea a avut nenumărate episoade în care și-a pus propriul copil și pe ea însăși în pericol. Și-a lăsat fetița nesupravegheată în timp ce avea aventuri cu bărbați necunoscuți de la care solicita bunuri materiale și bănești. A dispărut de acasă. A incendiat secția fabricii de baterii. Prezintă multiple semne de suspiciune, paranoia și are perioade în care fie este extrem de tristă, ca o legume, sau altele în care e atât de entuziasmată încât o pierzi de sub control. Condiția ei este o boală psihică și sora mea nu este responsabilă de faptele ei.

Semnătura Farago Iren
26.07.2002