Orașul Paralel: Fabric // Biserica

Adevărul

 

Doamna preot făcu introducerea obișnuită înainte de evenimentele culturale. După ce spuse câteva cuvinte de salutare, citi un psalm. Apoi o invită pe Iren să vorbească.  

Dragi enoriași. spuse Iren. Concertul din această seară este dedicat unuia dintre membrii de vază ai comunității noastre. Un fiu al acestui cartier, născut și crescut în Fabric. Un dascăl, un mentor și nu în ultimul rând, un prieten. Agnes o privea drept în ochi și pentru un moment Iren se simți ca într-o sală de judecată. Își feri privirea, concentrându-se la discurs. 

Domnul Toth a însemnat mult în viața mea, continuă ea. Și nu numai a mea, ci și a surorii mele, Flóra. Avem datoria să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, ca să ne putem accepta pe noi înșine. Abia atunci se clădește iubirea. Piatră cu piatră. Cărămidă cu cărămidă. Dar cel mai presus, avem datoria să ne spunem adevărul. 

Discursul lui Iren fu întrerupt brusc de o pană de curent. De undeva, din înălțimi, răsună vocea lui Alpi. Scuze, Tanti Iren! A căzut circuitul. 

În timp ce Alpi încerca să rezolve cât mai repede situația, Janos, portarul, glumi amar să se grăbească, că altfel poate îl dă și pe el afară Tanti Iren după 21 de ani de muncă. Martin sări și el cu gura. Se-nchide și biliardul. Stai liniștit că și pe mine mă dă afară, zise și Zoli. Zsuzsi o luă și ea peste picior. Așa de mult m-ai acceptat că din curva cartierului nu m-ai mai scos, Beata se băgase și ea în vorbă. Așa e. Și cel mai mult ai greșit față de tanti Flóra, tanti Iren. Cum le-ai zis tu la toți c-o dat foc la fabrică, când nu era așa. 

Sunteți toți sfinți ca să aruncați primii piatra?, se auzi vocea lui Alpi din înălțimi. Când ea ne-a-ntins la toți o mână de ajutor? Pe el tanti Iren îl angajase aici după ce ieșise din închisoare din Germania. Beatei îi dăduse de lucru când n-o mai lua nimeni din cauza mâinilor arse. Iar pe Janos îl luase Tanti Iren de la orfelinat. Lui Martin la fel, îi plătise datoria și-i dăduse un loc unde să stea. Tanti Iren e așa cum e. Și pe ea trebuie s-o acceptăm, dacă tot suntem așa de deștepți.

Iren îl opri pe alpinistul utilitar. Janos, Beata, Martin, Zsuzsi și Zoli aveau dreptate. Nu îi acceptase.  În memoria bunului meu dascăl, domnul Toth… vă voi spune o pildă despre două surori, își continuă Iren cuvântarea.  

După ce până acum ascultase tăcută, Agnes vorbi, în sfârșit. Hai să lăsăm pildele, Tuși. Povestea e despre tine și mama. E despre cum tu ai internat-o cu forța când a vrut să plece cu mine. După care ai lăsat-o să moară-n ospiciu. Deși te implora în fiecare zi s-o iei de acolo. Să o aduci la copilul ei. Ani de zile m-ai mințit.

În loc să se apere sau să nege, Iren nu rosti decât un Da, Agnes. Asta am făcut… Tăcerea așternută pentru moment fu spartă de Zoli: Flóra mea… a murit? Pe 13 august 2008, îi răspunse Agnes. Pictorul bălmăjea bulversat că așa ceva era imposibil. El o găsise, aici în oraș. Era aproape, avea să o aducă acasă. Nici măcar rămas bun nu ne-ai lăsat să ne luăm de la ea, îi spuse Agnes lui Iren.  

 

Fura iar  întrerupți de Alpi care tocmai găsise becul pe care-l căutase atâta timp. Tatăl lui inscripționase pe bec un îndemn: Vezi-ți de viața ta, nu de-a altora. El săracu voia să-mi zică să nu caut becul ăsta, râse de unul singur Alpi. Hai că-i foarte bună duma. Al dracului tata!

Ca printr-un miracol, lumina se aprinse. Dar Agnes nici nu observase acest amănunt.  În căutarea ei, găsise o sumedenie de  lucruri. Fișa de internare. Declarația lui Iren la poliție că Flóra o răpise să o ducă la țigani, folosită apoi ca probă pentru internarea forțată. Și mai era ceva: în declarație, mătușa ei scria, negru pe alb, că Flóra dăduse foc la fabrică, își lăsase nesupravegheat copilul de nenumărate ori, și că practica, cel mai probabil, prostituția. Ceea ce era pur și simplu o minciună. 

Am o singură întrebare, Tuși, spuse Agnes. De ce?

Era o întrebare la care Iren se gândi aproape cu melancolie. Chiar, de ce făcuse toate astea? Mi-am imaginat tot timpul cum o să fie să crești așa… cu ei. Că n-o să ai niciodată o școală normală. Că n-o să ai nici o șansă în viață. Și n-o să te vadă nimeni, niciodată. Nu voiam să ajungi ca ea. Dar ți-am greșit. Cum i-am greșit și mamei tale. 

Iren îi întinse lui Agnes un plic. Fata găsi înăuntru o scrisoare.

Agi, comoara mea… Mama vine la tine… Mai sunt doar câteva zile de săpat… Tunelul… Două linii, două maluri… De la gară, pe sub Bega… Mă scufund și înot... Fata nu avu puterea să citească până la capăt.

Agnes, dac-ai ști cum ajunsese, spuse mătușa cu vocea tremurândă. M-am dus la ea, s-o iau acasă. Dar… N-am putut… M-a speriat! Pur și simplu m-a speriat.   

Iren îi întinse lui Agnes urna pe care o ținea la piept. Flóra… e aici. Am incinerat-o, cum și-ar fi dorit. Obiectul i se părea aproape ireal fetei. Toată viața te-am căutat și te-am găsit. Acum am nevoie să fac ceva și pentru mine, mama. Se întoarse și se uită la oamenii strânși în sală.  Bence? Ești aici? Aici!, se auzi de sus, de la balcon. Sigur nu mai găsim o cameră pentru mâine? Găsim, găsim! se repezi Bence să răspundă. 

Când fata dădu să plece, Iren o opri. Poți să mă ierți? Dar Agnes nu răspunse. 

Iren nu avea să afle niciodată dacă nepoata ei o iertase sau nu. Unele lucruri sunt, pur și simplu, inacceptabile. În sfârșit cele două linii se uniseră pentru nepoată și mătușă. Adevărul pe care tu l-ai aflat, călătorule, le ajutase să descopere povestea mea. A Flórei. Poveste care se încheie aici.

 

 

DUPĂ GRATII (CÂNTECUL FLOREI)

SUNT DOAR CUM SUNT
SUNT CE NU POT UITA
SUNT CE VISEZ
LASĂ-MĂ-N LUMEA MEA

DE CE TOT ÎNCERCI
SĂ MĂ SALVEZI
ÎNCHISĂ DUPĂ GRATII?

UNDE NU POT
VISA

ALEG SĂ NU CRED
ÎN ÎNCHISOAREA TA
ȘI TOT CE IUBESC
M
Ă VA ELIBERA
CHEIA-I AICI
ÎN MINTEA MEA
ȘI DESCHIDE
LAC
ĂTELE TALE
UNUL DUP
Ă ALTUL
UITE-A
ȘA

NU-MI POȚI PUNE GRATII
N-AI CUM S
Ă MĂ-NCHIZI
ȘI MĂ PIERZI
TE PIERZI
ÎN URMA MEA
DEVIN O STEA
PE CER.
UN MISTER

Finálé

Ti mind szentek vagytok, hogy mind elsőnek dobjátok rá a követ? – hangzott Alpi hangja a magasból. Amikor ő mindegyikünknek segítőkezet nyújtott? Igazat mondott. Hiszen Őt Irén néni alkalmazta, amikor kijött Németországból a sittről. Beátának is ő adott munkát a baleset után. Jánost az  árvaházból vette ki és viseli gondját. Martinnak az adósságát fizette ki és hajlékot adott neki.  A Zoli bérleti díját is, ki tudja mióta, saját zsebből fizeti. Irén néni olyan amilyen. És őt így kell elfogadni, ha már ilyen nagyokosok vagyunk.

…….

 

Igeeeeen! – visszhangzott Alpi hangja, aki éppen megtalálta, amit oly régóta keresett. Az égőt, az apja üzenetével: Törődj a magad életével, ne a másokéval! – Alpi felröhögött. – Naaztán! Milyen duma! Nem vagy semmi, apa!

Die Wahrheit

 

Die Pfarrerin machte die vor den Kulturveranstaltungen übliche Einleitung. Danach sprach sie einige Grußworte und las einen Psalm. Dann lud sie Iren zu Wort.

Liebe Gemeindemitglieder, sagte Iren.  Das heutige Konzert ist einem der bedeutendsten Mitglieder unserer Gemeinde gewidmet. Ein Sohn dieses Stadtviertels, geboren und aufgewachsen in der Fabrikstadt. Ein Lehrer, ein Mentor und nicht zuletzt ein Freund. Agnes blickte ihr in die Augen und für einen Moment fühlte sich Iren wie in einem Gerichtssaal. Sie wandte ihren Blick ab und konzentrierte sich auf die Rede.

Herr Toth war ein wichtiger Teil meines Lebens. Und nicht nur für mich, sondern auch für meine Schwester, Flóra. Damit wir uns selbst akzeptieren können, sind wir dazu verpflichtet andere so zu akzeptieren, wie sie sind. Erst dann wird die Liebe errichtet. Stein auf Stein. Ziegel auf Ziegel. Aber wir sind vor allem dazu verpflichtet, uns gegenseitig die Wahrheit zu sagen.

Irens Rede wurde plötzlich von einem Stromausfall unterbrochen. Von irgendwo, hoch oben ertönte Alpis Stimme. Entschuldigung, Tante Iren! Der Stromkreis ist gefallen.

Während Alpi versuchte, die Situation so schnell wie möglich zu lösen, scherzte Janos, der Pförtner, bitter, er solle sich beeilen, sonst würde Tante Iren ihn auch noch rausschmeißen, nach 21 Jahren Arbeit. Martin riss sich auch auf:  Der Billardraum wird ja auch geschlossen. Keine Sorge, mich wirft sie auch raus, sagte Zoli auch. Zsuzsi machte sich auch über sie lustig. Was anderes als Kvartierhure war ich nie für dich, so sehr hast du mich akzeptiert, mischte sich Beata ins Gespräch.  So ist es. Und am meisten hast du Tante Flóra Unrecht getan, Tante Irén. Wie du allen erzählt hast, sie hätt´ die Fabrik angezündet, obwohl das nicht so war. 

Seid ihr alle heilig, dass ihr den ersten Stein werft? Hallte Alpis Stimme aus den Höhen. Wo sie uns doch allen geholfen hat? Ihn hatte Tante Iren hier eingestellt, nachdem er in Deutschland aus dem Gefängnis rausgekommen war. Beata hatte sie einen Job gegeben, als niemand sonst sie wegen der verbrannten Hände nahm. Und Janos nahm Tante Iren aus dem Waisenhaus raus. Und Martin auch, sie zahlte seine Schulden ab und gab ihm eine Bleibe. Tante Iren ist so, wie sie ist. Wenn wir so gescheit sind, müssen wir sie auch akzeptieren.

Iren unterbrach den Seilarbeiter. Janos, Beata, Martin, Zsuzsi und Zoli hatten Recht. Sie hatte sie nicht akzeptiert. In Erinnerung an meinen guten Lehrer, Herrn Toth… werde ich euch eine Parabel über zwei Schwestern erzählen. 

Nachdem sie bisher schweigend zugehört hatte, sprach Agnes, endlich. Lassen wir mal die Parabeln, Tantchen. Es geht um dich und Mutter. Es geht darum, wie du ihr die Zwangseinweisung veranlasst hast, als sie mit mir weggehen wollte. Dann hast du sie in der Nervenanstalt sterben lassen. Obwohl sie dich jeden Tag angefleht hat sie dort rauszuholen. Sie zu ihrem Kind zu bringen. Jahrelang hast du mich angelogen.

Statt sich zu verteidigen oder zu leugnen, lautete Iren nur: Ja, Agnes. Das habe ich getan… Die augenblickliche Stille brach Zoli: Meine Flora… ist tot? Am 13. August 2008 gestorben, antwortete Agnes. Der Maler stammelte, dass so etwas unmöglich war. Er hatte sie gefunden, hier in der Stadt. Sie war nah, er wollte sie nach Hause bringen. Du hast uns nicht einmal gelassen von ihr Abschied zu nehmen, sagte Agnes zu Iren.

Sie wurden wieder von Alpi unterbrochen, der gerade die Glühbirne gefunden hatte, die er schon seit so langer Zeit gesucht hatte. Sein Vater hatte einen Hinweis auf die Glühbirne geschrieben: Kümmere dich um dein eigenes Leben, nicht um das der anderen. Der Arme wollte mir sagen, ich solle diese Glühbirne nicht suchen, lachte Alpi. Ha, ein guter Witz. Ein Teufelskerl, mein Vater!

Wie durch ein Wunder ging das Licht an. Aber Agnes hatte dieses Detail nicht einmal bemerkt. Auf ihrer Suche hatte sie eine Menge Dinge gefunden. Den Einweisungsschein. Irens Zeugenaussage bei der Polizei, dass Flóra Agnes entführt habe, um sie zu den Zigeunern zu bringen, was dann als Beweis für die Zwangseinweisung diente. Und da war noch was: In der Erklärung, ihre Tante schrieb dort, Schwarz auf Weiß, dass Flóra die Fabrik angezündet hatte, ihr Kind unzählige Male unbeaufsichtigt gelassen hatte und dass sie sich höchstwahrscheinlich prostituiere. Was schlicht eine Lüge war.

 Eine einzige Frage habe ich, Tantchen, sagte Agnes. Warum?

Es war eine Frage, die Iren fast melancholisch machte. Ja, warum hat sie das alles gemacht? Ich hatte das ständig vor Augen, wie das wäre, dass du so aufwächst… mit ihnen. Dass du nie einen ordentlichen Schulabschluss haben wirst. Dass du keine Chance im Leben haben wirst. Und niemand wird dich sehen, nie. Ich wollte nicht, dass du so endest wie sie. Ich habe dir Unrecht getan. Wie ich auch deiner Mutter unrecht getan habe.  

Iren reichte Agnes einen Umschlag. Drinnen fand das Mädchen einen Brief. 

Agí, mein Schatz… Mama kommt zu dir… Ich muss nur noch ein paar Tage graben… Der Tunnel… Zwei Linien, zwei Ufer… Vom Bahnhof, unter der Bega hindurch… Ich tauche und schwimme… Dem Mädchen fehlte die Kraft, bis ans Ende zu lesen.

Agnes, wenn du wüsstest, was aus ihr geworden war, sagte die Tante mit zitternder Stimme. Ich bin zu ihr gegangen, um sie nachhause zu holen. Aber… ich konnte es nicht… Sie hat mir Angst gemacht! Ganz einfach Angst gemacht.

Iren reichte Agnes die Urne, die sie an die Brust hielt. Flóra… ist hier. Ich habe sie einäschern lassen, wie sie es sich gewünscht hätte. Das Objekt schien für das Mädchen fast unecht. Mein ganzes Leben habe ich nach dir gesucht und ich habe dich gefunden. Jetzt muss ich auch für mich etwas tun, Mama. Sie drehte sich um und blickte auf die Menschen, die sich im Saal gesammelt hatten. Bence? Bist du da? Hier!, hörte man von oben, vom Balkon. Bist du sicher, dass wir für morgen kein Zimmer mehr bekommen? Doch, doch! Antwortete Bence hastig.

Als Agnes ging, bat Iren sie um Verzeihung. Kannst du mir verzeihen? Aber Agnes antwortete nicht.

Iren würde nie erfahren, ob ihre Nichte ihr verziehen hatte oder nicht. Einige Dinge kann man einfach nicht akzeptieren. Endlich hatten sich die beiden Linien getroffen, für Nichte und Tante. Die Wahrheit, die du, Reisender, erfahren hast, hat ihnen geholfen meine Geschichte aufzudecken. Der Flóra. Eine Geschichte, die hier endet. 

                                                The Truth

Iren waited for everyone to enter. She was trying not to look at Agnes who was observing her every move.

Madam Priest made the usual introduction before the events. After saying a few greeting words, she read a psalm. Then she invited Iren to speak.

Dear parishioners. Dear relatives and friends, Iren said. Tonight’s concert is dedicated to one of the great members of our community. A son of this neighborhood, born and bred in Fabric. A teacher, a mentor, and last but not least, a friend.

Agnes looked her straight in the eyes and for a moment Iren felt like she was in a courtroom. She protected herself, concentrating on the speech.

Mr. Toth meant a lot in my life, she continued. And not only mine but also my sister’s, Flóra. After our parents died, he invited us to his house and offered us a hot meal every day. But the food he fed us was primarily spiritual. “We have a duty to accept others as they are so that we can accept ourselves. That’s how love is built. Stone by stone. Brick by brick. But above all, we have a duty to tell each other the truth.”

For a long time, I ran away from the truth. I wasn’t able to accept others…starting with my own sister, Flóra.

Alpi’s voice rang out from somewhere on high. Sorry, Aunt Iren! The circuit is down.

While Alpi tried to solve the situation as quickly as possible, Janos, the doorman, bitterly joked that he should hurry up, because otherwise, Aunt Iren might also kick him out after 21 years of work. Martin also snapped. Well, there is no more room in this church. The pool also closes. Don’t worry, she’s kicking me out too, Zoli also said. Folks… What I wanted to tell you was that Mr. Toth was right. If we want to accept the others…, Iren tried to continue his speech. But Zzsuzsi also cut in. He was right. And you accepted me so much that all you ever said about me was that I was the neighborhood whore, Miss Iren. Do you think I haven’t heard everything you said about me? You even gossiped about me to Oma and Opa!

 

Cornered, Iren could only say I was wrong. Beata’s voice was then heard. That’s right. And you were most wrong about Miss Flóra! You told everyone that she set the factory on fire, when she didn’t. I was to blame, sighed the ex-typist with contempt. Yes, my girl! I was wrong. That’s exactly what I was saying. At the time, I did not trust my sister at all. And I did it all wrong, Iren defended herself.

Who has no sin here, cast your stone first, Alpi’s voice came from above. Miss Iren helped all of us out. Aunt Iren had hired him here after he got out of prison from Germany. Beata had been given work when no one else would take her because of her burnt hands. And Janos was taken by Aunt Iren from the orphanage. She had paid off Martin’s debt and given him a place to stay. She was paying Zoli’s rent too. Aunt Iren is the way she is. And we have to accept her!

Iren stopped the utility climber. Janos, Beata, Martin, Zsuzsi and Zoli were right. She had not accepted them, and therefore she could not accept her either. But today, the dearest person in this world, her niece, had made her understand. I will tell you the story of two sisters, Iren continued her speech.

After listening in silence, Agnes finally spoke. The story is about you and mom. It’s about how you forcibly committed her when she wanted to leave town with me. And then you left her to die in the mental asylum. Although she begged you every day to take her out. To bring her to her child. You lied to me for years.

Sala se umplu de rumoare. Dar în loc să se apere sau să nege, Iren nu rosti decât un Da, Agnes. Asta am făcut… Tăcerea așternută pentru moment fu spartă de Zoli: Flóra mea… a murit? Pe 13 august 2008, îi răspunse Agnes. Pictorul bălmăjea bulversat că așa ceva era imposibil. El o găsise, aici în oraș. Era aproape, avea să o aducă acasă. Nici măcar rămas bun nu ne-ai lăsat să ne luăm de la ea, îi spuse Agnes lui Iren.  

The room got filled with whispers. But instead of defending or denying, Iren only uttered a Yes, Agnes. That’s what I did… My Flóra… is dead? Zoli mumbled. The painter stammered in confusion that such a thing was impossible. He had found her, here in the city. He was close, he was going to bring her home.  She died on August 13, 2008, Agnes replied. We haven’t even said goodbye. You didn’t allow it, Agnes said to Iren.

She’s dead, Zoli, Iren said. But in a way you are also right. Flora is here.

YES!, Iren was interrupted by Alpi who had just found the light bulb he had been looking for so long. His father had inscribed on the bulb an exhortation: Mind your own life, not others. I guess he wanted to tell me not to look for this light bulb. Great joke, dad, Alpi laughed to himself.

 

 

Agnes hadn’t even noticed this detail Alpi. Her aunt had done much more. Not only had she let her believe that Flora had gone to Germany without any explanation. She had also hidden things from her. But Agnes had also found them all. The admission sheet to the mental institution. Iren’s statement to the police that Flora had kidnapped her to take her to the gypsies, then used as a test for forced hospitalization. And something else: her aunt wrote in the statement, black and white, that Flóra had set fire to the factory, she had left her child unsupervised countless times, and that she most likely practiced prostitution. Which was simply a lie.

I was…weak, Agnes, Iren managed to say with difficulty.

I have just one question, Auntie, Agnes said without any feeling. Why?

It was a question Iren pondered almost wistfully. Really, why had she done all this? I didn’t want you to end up like her. But I did you wrong. How I did your mother wrong too.

Barely holding back her tears, Iren handed Agnes an envelope. The girl found a letter. Agi, my treasure… Mother is coming to you… There are only a few days left to dig… The tunnel… Two lines, two banks… From the station, under the Bega… I dive and swim…

Agnes, if you knew how bad her condition was, the aunt said with a trembling voice. I went to see her, to take her home. But… I couldn’t… She scared me! She just scared me.

Irene handed Agnes the urn she was holding to her chest. Flóra… she’s here. I cremated her, as she would have wanted. The object seemed almost unreal to the girl. She couldn’t believe her mother was there.

I knew she was dead, he Zoli said, devastated. Somewhere… I just knew it. I felt a breeze that year on Lake Balaton.

But Agnes did not hear him. She only saw the urn in her hands. All my life I’ve been looking for you and I found you. Now I need to do something for myself too, mom.

She looked at the people gathered in the hall. Bence? You are here? Here!, a voice said. Are we sure we can’t find a room for tomorrow? We can, we will! Bence rushed to answer.

When the girl wanted to leave, Iren apologized. Can you forgive me? But Agnes did not answer.

 

The two parallel lines had finally united for Agnes and her aunt. The truth you’ve uncovered, dear traveler, helped them unlock Flora’s story. A story that ends here. And don’t forget, on your way home, that me, and you, and any of the travelers here are living stories. Next time who will you choose to follow?

 

FLORA’S SONG

I AM HOW I AM
I AM WHAT I CAN’T FORGET

I AM WHAT I DREAM
LEAVE ME IN MY WORLD

WHY DO YOU TRY
TO SAVE ME
LOCKING ME UP BEHIND BARS

WHERE I CAN’T
DREAM

I CHOOSE NOT TO BELIEVE
IN YOUR PRISON
AND EVERYTHING I LOVE
WILL SET ME FREE
THE KEY’S RIGHT HERE
IN MY MIND
AND IT OPENS
ALL YOUR LOCKS
ONE BY ONE

YOU CAN’T KEEP ME BEHIND BARS
YOU CAN’T LOCK ME UP
AND YOU LOSE ME
YOU LOSE YOURSELF
ON MY TRACE
I BECOME A STAR
IN THE SKY
A MYSTERY